Ora lecției versuri
Alexandru Toma
Versuri Alexandru Toma – Ora lecției lyrics
La masa de lucru, soția
Învață pe fiu-meu carte.
Eu stau deoparte
Dar tainic îmi torn duioșia,
Ca nimb luminos,
Pe ea și pe micul
Hristos.
Ea-ndrumă
Și el se pătrunde,
Ea-ntreabă
Și ochii lui râd a răspunde,
Din suflet la suflet trec unde
De dar și iubire.
Cuminecături
Din inimi, din ochi și din guri
O, dulce uimire !
Ea, mama, ce poartă-i deschise
Spre viața aieve,
Și-i dete-ale sânului seve.
Îi cearcă acum
O poartă-nspre vise.
Prin ceață din minte
Îi taie un drum înainte
Spre porți de grădini hesperide –
Șezam, te deschide!
– În lături voi porți, spre grădini
Cu mere de aur,
Cu ramuri de laur, cu roze și spini
O, scump – o, dragă băiete
– O, capete sfinte – o, plete
Țesute cu soare –
E-atât de frumos încât doare !
Deoparte stau, mic.
Dar cresc și cresc
În casnică pace
– Și gura mea tace,
Dar inima zice și zice
Ca privighetoarea ferice !
Voi doi.
Afară de visul din mine
Voi singurul bine
– Eu frunțile vi le împreun în gând.
Și le sărut, sărut, sărut pe rând !
-
It's You Violett -
WHO'S THAT (English Translation) Ikkimel,Robbensohn -
사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore -
Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice -
what if we? Emi Choi -
a life with you Aron -
Woozel & Pip (Intro) Woezel & Pip (OST) -
질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him) YYOi -
Snakes For Dinner Josh Homme -
Reckless Jane Beverley Martyn -
dance partner asumuh -
나의 여름 (naui yeoleum) DAHEE

