Abi

VTM versuri

Abi

7 vizualizari

Versuri ABI – VTM lyrics

Dumnezeu m-a păcălit
Am trait într-o minciună, credeam că-s de neiubit
Da’ L-am visat într-o seară, Mi-a zis să stau liniștit
Și a doua zi când m-am trezit, pe tine te-am găsit
Yeah yeah, yeah yeah
Hey, pe tine te-am găsit
Eram supărat non-stop dar acuma sunt fericit
Am și bani, am și iubire, jur că-i tot ce mi-am dorit
Si părinții-s lânga mine, mă simt cel mai împlinit

În prima zi, ne-am întâlnit și pe loc ne-am iubit
A doua zi ne-am despărțit da’ nu e nimic

Pentru că așa suntem noi, suntem nebuni amândoi
Si orice ar fi noi mergem inainte, nu inapoi
Oriunde m-aș duce nu pot să stau fară ea
Ba nu, ba da, ba nu, ba da
Eu sunt viața ta baby și tu ești viața mea
Ba nu, ba da, ba da, ba da, ba da
Mă enervează rău de tot a dracu da’ n-am ce să-i fac
Ca de cand am dat de ea sa mor de nu mi-a pus capac
Chiar dacă are tupeu, e lângă mine mereu
Și la bine, și la greu, la fel ca și Dumnezeu
Când eram mic, profa de mate zicea că nu o s-ajung nimic
Da’ las-o dracu s-o ia că deja i-am dovedit
Că ea înca are salariu și eu fac sute de mii
Și toată țara strigă numele baby abi

Da n-a fost mereu așa
Îmi amintesc care a fost cea mai tristă zi din viața mea
Când a venit garda acasă și l-au luat pe tata
Și mama se chinuia, și viața era mai grea

Yeah
Dumnezeu m-a păcălit
Am trait într-o minciună, credeam că-s de neiubit
Da’ L-am visat într-o seară, Mi-a zis să stau liniștit
Și a doua zi când m-am trezit, pe tine te-am găsit
Yeah yeah, yeah yeah
Hey, pe tine te-am găsit
Eram supărat non-stop dar acuma sunt fericit

Am și bani, am și iubire, jur că-i tot ce mi-am dorit
Si părinții-s lânga mine, mă simt cel mai împlinit

Scris de: Abi Talent / Alberto Pantic


  1. 사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon)
    사랑보다 더 어려웠던 건 (salangboda deo eolyeowossdeon geon) kimmore
  2. Chunderwall (Wonderwall)
    Chunderwall (Wonderwall) Rufus Rice
  3. what if we?
    what if we? Emi Choi
  4. a life with you
    a life with you Aron
  5. Woozel & Pip (Intro)
    Woozel & Pip (Intro) Woezel & Pip (OST)
  6. 질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him)
    질투는 나의 힘 (Jealousy Is My Strength) (jiltuneun naui him) YYOi
  7. Snakes For Dinner
    Snakes For Dinner Josh Homme
  8. Reckless Jane
    Reckless Jane Beverley Martyn
  9. dance partner
    dance partner asumuh
  10. 나의 여름 (naui yeoleum)
    나의 여름 (naui yeoleum) DAHEE
  11. CLOSER
    CLOSER KIM JI WOONG
  12. Worst Taste in Men
    Worst Taste in Men The Haunt

Artisti AZ